Primul ministru a anunțat că România va avea 8 regiuni. Din punct de vedere politic este un moment propice, atat timp cat UDMR nu este la guvernare si riscul confundarii regionalizarii cu regionalismul, despre care am mai scris, este limitat.

O decizie privind reorganizarea administrativ-teritoriala prin modificarea Constitutiei si crearea regiunilor este asteptata de ceva vreme, dar se pare ca nimeni nu a dorit sa si-o asume, mai ales din ratiuni electorale. Argumentele unei astfel de decizii nu tin  neaparat de o compatibilizare (mult si fals invocata in trecut) cu teritoriile europene, ci mai ales de politicile de dezvoltare socio-economica: judetul s-a dovedit mult prea mic si slab pentru proiecte de anvergura, cooperarea intre ele nu a functionat iar statul este  prea departe de solutionarea unor probleme de nivel local. Politicile economice sau de ocupare nu pot fi gandite eficient la nivel national, avand in vedere disparitatile teritoriale, dar nici la nivelul unui judet cu o suprafata limitata.

Asadar, regiunea pare a fi necesara ca unitate administrativ-teritoriala, care sa preia prin descentralizare responsabilitati ale administratiei centrale, dar si unele atributii ale judetelor.

Disputa apare insa la urmatorul pas: dispar actualele judete sau le mentinem si pe acestea?

In primul caz (asa cum s-a realizat in Polonia) exista argumentul reducerii aparatului administrativ, dar am asista la o re-centralizare la nivel regional. In acest caz nu este necesara nici modificarea Constitutiei, pur si simplu reducandu-se numarul de judete la 8.
Pe de alta parte, o decizie brusca in acest sens poate produce ceva blocaje institutionale, mai ales daca nu exista o pregatire adecvata a aplicarii deciziei (si istoria recenta ne demonstreaza ca nu va exista).
Desfiintarea judetelor si transferul total de competente catre regiune reprezinta o forma de centralizare, manifestata prin indepartarea autoritatii fata de cetateni si prin diminuarea capacitatii  decizionale de identificare si rezolvare a problemelor locale, aspect ce contrazice toate documentele europene in materie, inclusiv Carta autonomiei locale. Implicatiile  imediate ale centralizarii ar fi scaderea calitatii serviciilor  publice si diminuarea responsabilitatii fata de gestiunea bunurilor publice.
Apoi, desfiintarea judetelor are implicatii asupra colectivitatilor locale, fiind sinonima cu depersonalizarea, destramarea unor comunitati constituite. Trebuie luata in considerare si acceptabilitatea unei astfel de solutii.
Nu sunt de neglijat nici costurile imense pentru populatie– schimbare CI, acte de proprietate, cadastru, bazele de date, sistemele informatice, reevaluarea patrimoniului, transferul de patrimoniu , litigiile privind proprietatea etc.

In cazul mentinerii judetelor ca unitati administrativ-teritoriale apare un transfer de atributii, sarcini, personal catre regiune, dar principala critica o reprezinta existenta a patru niveluri administrative intre care, cu siguranta,  vor exista suprapuneri de competente (modelul francez). Altfel spus, vom asista la o extindere a sistemului de institutii si autoritati publice.
Lucrurile vor functiona doar in cazul unei separari clare, precise, a limitelor de actiune: regiunea poate gestiona problemele de infrastuctura rutiera, sociala, de sanatate, politicile de ocupare, mediu, dezvoltare economica, locuire… Astfel, regiunea ar fi un intermediar intre stat si judet, care nu ar genera costuri suplimentare ci doar o redistribuire a resurselor si competentelor statului si judetelor.

Politic vorbind, este solutia care multumeste pe toata lumea, dar nu o vad realizabila mai devereme de un an, atunci cand proiectul initiat de fostul MAI privind reorganizarea administrativ-teritoriala (momentan suspendat) sau proiectul derulat de catre Ministerul dezvoltarii privind Observatorul teitorial (in faza incipienta) vor furniza suficiente date care sa fundamenteze o astfel de decizie complexa.

Constitutia Romaniei prevede la art. 120 ca “administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice”.

Potrivit Cartei Europene a Autonomiei Locale, aceasta reprezinta dreptul si capacitatea efectiva ale autoritatilor administratiei publice locale de a solutiona si de a gestiona, in cadrul legii, in nume propriu si in interesul populatiei locale, o parte importanta a treburilor publice.

In acelasi document european, adoptat de Romania prin lege, se precizeaza:

ART. 9
Resursele financiare ale autoritatilor administratiei publice locale

3. Cel putin o parte dintre resursele financiare ale autoritatilor administratiei publice locale trebuie sa provina din taxele si impozitele locale, al caror nivel acestea au competenta sa il stabileasca in limitele legale.

Azi s-a anuntat pe la toate buletinele de stiri cu mare pompa cum se incalca principiul autonomiei locale si drepturile europene ale colectivitatilor locale: Taxele locale nu se modifica, raman la nivelul din 2011!

Nivelul impozitelor si taxelor locale trebuie sa fie stabilit de fiecare colectivitate locala - poate unii sunt mai instariti sau vor drumuri mai bune si atunci sunt dispusi sa cotizeze, poate unii au o economie mai dezvoltata si isi permit sa scada taxele locale ….poate  etc.etc. Statul nu are ce cauta in povestea taxelor locale, a colectivitatilor, a administratiei locale care nu este statala ci este descentralizata si autonoma.

Lipseste o Creme brulee - a iesit pe piata zilele astea: dulce si gretoasa. Ce sa-i faci? Cofetari nepriceputi…

Nu stiu la ce va ganditi voi, dar este vorba despre pag. 69 din Programul de guvernare, unde ni se povesteste despre ce se va intreprinde in domeniul reformei administratiei publice. Si pentru ca de azi sunt oficial in OPOZITIE, mi-am propus sa lansez o noua categorie pe blogul meu - 69 - Reforma administratiei publice.

O prima observatie este aceea ca obiectivele reformei sunt aceleasi din ultimii 20 de ani, de unde trag concluzia fie ca sunt asa de complexe de nu le mai atingem odata, fie nu putem gasi altele.

Ca prima observatie de ansamblu, constat ca se bate tare moneda pe descentralizare. Eu sunt fan descentralizare, dar nu ca finalitate in sine ci ca instrument prin care se asigura cresterea calitatii serviciilor publice. Asistam din punctul meu de vedere, la o fortare a descentralizarii, ce nu tine cont de capacitatea administrativa a autoritatilor locale si care nu va avea ca efect decat intarirea puterii discretionare a administratiei locale. Altfel spus, acest proces se va incheia prin crearea de mici feude ale primarilor, care vor taia si spanzura pe mosiile lor. Cine va fi cel mai castigat? … evident cel care are in acest moment cei mai multi primari.

De fapt aceasta (des)centralizare, asa cum apare in programul de guvernare, nu face altceva decat sa conduca la un “totalitarism local”, in care primarul va controla totul - politie, scoala, mediu de afaceri etc. In conditiile in care se insista foarte tare pe diminuarea controlului de legalitate exercitat de catre prefect asupra administratiei locale, simplul cetatean va fi la bunul plac al primarului (deja este). As fi de cord cu o astfel de solutie daca ar functiona controlul “colectivitatii”, civic, dar inca nu este cazul.

Chiar daca in viitor puterea centrala va reveni altcuiva, cea locala va apartine celui ce “descentralizeaza” acum.