Primul ministru a anunțat că România va avea 8 regiuni. Din punct de vedere politic este un moment propice, atat timp cat UDMR nu este la guvernare si riscul confundarii regionalizarii cu regionalismul, despre care am mai scris, este limitat.
O decizie privind reorganizarea administrativ-teritoriala prin modificarea Constitutiei si crearea regiunilor este asteptata de ceva vreme, dar se pare ca nimeni nu a dorit sa si-o asume, mai ales din ratiuni electorale. Argumentele unei astfel de decizii nu tin neaparat de o compatibilizare (mult si fals invocata in trecut) cu teritoriile europene, ci mai ales de politicile de dezvoltare socio-economica: judetul s-a dovedit mult prea mic si slab pentru proiecte de anvergura, cooperarea intre ele nu a functionat iar statul este prea departe de solutionarea unor probleme de nivel local. Politicile economice sau de ocupare nu pot fi gandite eficient la nivel national, avand in vedere disparitatile teritoriale, dar nici la nivelul unui judet cu o suprafata limitata.
Asadar, regiunea pare a fi necesara ca unitate administrativ-teritoriala, care sa preia prin descentralizare responsabilitati ale administratiei centrale, dar si unele atributii ale judetelor.
Disputa apare insa la urmatorul pas: dispar actualele judete sau le mentinem si pe acestea?
In primul caz (asa cum s-a realizat in Polonia) exista argumentul reducerii aparatului administrativ, dar am asista la o re-centralizare la nivel regional. In acest caz nu este necesara nici modificarea Constitutiei, pur si simplu reducandu-se numarul de judete la 8.
Pe de alta parte, o decizie brusca in acest sens poate produce ceva blocaje institutionale, mai ales daca nu exista o pregatire adecvata a aplicarii deciziei (si istoria recenta ne demonstreaza ca nu va exista).
Desfiintarea judetelor si transferul total de competente catre regiune reprezinta o forma de centralizare, manifestata prin indepartarea autoritatii fata de cetateni si prin diminuarea capacitatii decizionale de identificare si rezolvare a problemelor locale, aspect ce contrazice toate documentele europene in materie, inclusiv Carta autonomiei locale. Implicatiile imediate ale centralizarii ar fi scaderea calitatii serviciilor publice si diminuarea responsabilitatii fata de gestiunea bunurilor publice.
Apoi, desfiintarea judetelor are implicatii asupra colectivitatilor locale, fiind sinonima cu depersonalizarea, destramarea unor comunitati constituite. Trebuie luata in considerare si acceptabilitatea unei astfel de solutii.
Nu sunt de neglijat nici costurile imense pentru populatie– schimbare CI, acte de proprietate, cadastru, bazele de date, sistemele informatice, reevaluarea patrimoniului, transferul de patrimoniu , litigiile privind proprietatea etc.
In cazul mentinerii judetelor ca unitati administrativ-teritoriale apare un transfer de atributii, sarcini, personal catre regiune, dar principala critica o reprezinta existenta a patru niveluri administrative intre care, cu siguranta, vor exista suprapuneri de competente (modelul francez). Altfel spus, vom asista la o extindere a sistemului de institutii si autoritati publice.
Lucrurile vor functiona doar in cazul unei separari clare, precise, a limitelor de actiune: regiunea poate gestiona problemele de infrastuctura rutiera, sociala, de sanatate, politicile de ocupare, mediu, dezvoltare economica, locuire… Astfel, regiunea ar fi un intermediar intre stat si judet, care nu ar genera costuri suplimentare ci doar o redistribuire a resurselor si competentelor statului si judetelor.
Politic vorbind, este solutia care multumeste pe toata lumea, dar nu o vad realizabila mai devereme de un an, atunci cand proiectul initiat de fostul MAI privind reorganizarea administrativ-teritoriala (momentan suspendat) sau proiectul derulat de catre Ministerul dezvoltarii privind Observatorul teitorial (in faza incipienta) vor furniza suficiente date care sa fundamenteze o astfel de decizie complexa.
Recent Comments