Legea Generală de Organizare a Ministerelor din 2 august 1929 viza crearea unui cadru general de organizare a acestora[1]. Dacă până în 1929 se adopta o lege specială pentru organizarea fiecărui minister, de data aceasta toate ministerele au fost organizate într-un sistem unitar[2].
Cu toate că prin Constituţia din 1923 se promova principiul descentralizării administraţiei publice, ministerele gestionau o seamă importantă de probleme locale.
În cadrul Ministerului de Interne[3] funcţiona Direcţia Administraţiei Locale, care îndruma şi supraveghea autorităţile administrative judeţene şi comunale, supraveghea alegerile locale sau Direcţia Păşunilor Publice, care se ocupa cu repartiţia păşunilor comunale.
Ministerul Finanţelor[4] avea ca atribuţii, printre altele, îndrumarea şi controlul financiar al tuturor serviciilor publice şi instituţiilor de utilitate publică ale statului, judeţelor şi comunelor.
Ministerul Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor coordona executarea lucrărilor importante ale statului, judeţelor şi comunelor, amenajarea cursurilor de apă şi exploatarea lor, precum şi a căilor de comunicaţie de orice fel. În sarcina acestui minister intra şi controlul lucrărilor edilitare şi de urbanism, potrivit Legii Administrative din 27 iunie 1936. Acest minister avea în componenţă o Direcţie Tehnică a Drumurilor Judeţene, Vicinale şi Comunale, iar pe lângă el funcţionau Regia Autonomă a Căilor Ferate Române (C.F.R.), care administra întreaga reţea de căi ferate a statului, Direcţia Generală a Poştelor, Telegrafelor şi Telefoanelor, care exploata serviciile de poştă şi telegraf şi Direcţia Generală a Drumurilor, care exploata şi administra reţeaua de drumuri naţionale, urmărind în acelaşi timp modernizarea lor.
Legea Generală de Organizare a Ministerelor, dar şi Legea Pentru Organizarea Administraţiei Publice Locale din 1929, prevedeau înfiinţarea Directoratelor Ministeriale Locale. Acestea erau în număr de şapte pentru fiecare minister şi funcţionau ca centre de administrare şi inspecţie locală. Crearea acestor entităţi intermediare ale administraţiei de stat a fost motivată prin necesitatea soluţionării operative a problemelor administraţiei locale, fără ca ele să mai ajungă la ministere.
[1] Conform Legii din 1929, ministerele erau organizate după o structură unitară în: Direcţii, Servicii ale Direcţiilor, Secţii ale Serviciilor şi Birouri ale Secţiilor. Existau, de asemenea, o serie de compartimente comune tuturor ministerelor: Cabinetul Ministrului, Secretariatul General, Direcţia Personalului, Direcţia Contabilităţii, Serviciul Inspectorilor, Registratura, Statistica, Serviciul Contencios, Serviciul Tehnic, Serviciul Medical şi Biroul Mobilizări.
[2] Legea Generală de Organizare a Ministerelor, „Codul Hamangiu”, XVII, pag. 877.
[3] Organizat prin Legea din 2 august 1929, parţial modificată în aprilie 1935 şi ianuarie 1936.
[4] Organizat prin aceeaşi Lege din 1929 şi reorganizat prin Legea din 12 aprilie 1933.
