• 09Nov

    Am scos de la naftalina Proiectul de lege privind combaterea birocratiei in relatia dintre

    institutiile publice si cetateni, parte a Codului Administrativ, scris prin 2007-2008!!!!

    Tags: , ,

  • 17Jan

    E unul care vorbeste despre viermi … si tot reia subiectul, dar vad ca nu a inteles nimic din ce se intampla zilele astea, asa cum multi politicieni nu inteleg.

    Pentru lamurire am sa dau un citat, din lucrarea “Participarea cetateneasca in luarea deciziei”, aparuta in 2002:

    Esenţa democraţiei o reprezintă un sistem de guvernare cu şi pentru oameni. Aceste cuvinte sunt la fel de adevărate şi actuale acum ca şi atunci când au fost rostite pentru prima dată în 1863 de către preşedintele american Abraham Lincoln. Acest concept al democraţiei este valabil şi pentru România, la fel ca şi pentru Statele Unite ale Americii, Anglia sau pentru orice altă democraţie modernă.

    Implicaţiile acestei afirmaţii sunt acelea că democraţia reprezintă mult mai mult decât alegeri libere, deşi acestea sunt punctul de început. Guvernarea trebuie să devină şi să rămână un parteneriat - un parteneriat între cetăţeni şi aleşii în care ei şi-au investit încrederea.

    În ţările democratice de oriunde în lume, această încredere se realizează prin:

    onestitate;

    transparenţă din partea aleşilor;

    oportunitatea oferită oamenilor de a juca un rol important în procesul guvernării.

    VALORI DE BAZĂ PENTRU PUNEREA ÎN PRACTICĂ A PARTICIPĂRII PUBLICE

    1. Publicul ar trebui să aibă un cuvânt de spus în deciziile cu privire la acele acţiuni care le afectează viaţa.

    2. Participarea publică include promisiunea că aceasta va influenţa decizia.

    3. Procesul participării publice comunică interesele şi vine în întâmpinarea nevoilor tuturor participanţilor.

    4. Procesul participării publice descoperă  şi facilitează implicarea acestor persoane potenţial afectate.

    5. Procesul participării publice invită participanţii să-şi definească modul propriu de implicare.

    Procesul participării publice arată participanţilor felul în care contribuţia lor a afectat decizia.

    Nu cred ca cineva nu isi doreste reformarea sistemului de sanatate din Romania. Problema tocmai asta e: toti ne dorim aceasta reforma si vrem sa participam la ea, de aceaa, mai mult ca oricand trebuie sa functioneze consultarea si participarea la decizie.

    Viermii sunt animale nevertebrate, lipsite de picioare, care au corpul moale, lunguieț, cu piele lucioasă, ale caror medii de trai sunt cel subteran și cel acvatic. De asemenea, mulți viermi sunt paraziți, ale căror gazde sunt plantele și animalele (wikipedia). Oare cine sunt parazitii?

    Tags: , , , ,

  • 20Jan

    O zbatere nefireasca zic eu s-a pornit in ultimele zile cu privire la structura administrativa a Capitalei. Citind proiectul de lege cred ca este doar o tema de dezbatere si de promovare a unor personaje, o fumigena de presa, fara nicio intentie serioasa, pentru ca altfel nu imi pot explica cum o insiruire de paragrafe se poate numi LEGEA CAPITALEI.

    Dincolo de aceste aspecte ramane un subiect de dezbatut: Bucurestiul cu sau fara sectoare, cu sau fara primari alesi la sectoare. Aici au aparut doua tabere - sustinatorii ideii de descentralizare si mentinere a sectoarelor pe de o parte, si cantatorii in struna pe de alta parte.

    Eu unul nu vad cu ochi buni o astfel de masura de centralizare administrativa … in logica proiectului de lege maine vom avea o initiativa a unui buget national unic si un singur conducator care sa imparta acest buget.

    Argumentele mele si ale colegilor mei din Bucuresti ar fi urmatoarele:

     a.Desfiintarea sectoarelor reprezinta o forma de centralizare, manifestata prin indepartarea autoritatii fata de cetateni si prin diminuarea capacitatii  decizionale de identificare si reziolvare a problemelor locale, aspect ce contrazice toate documentele europene in materie, inclusiv Carta autonomiei locale. O astfel de abordare pentru o capitala a existat doar la Moscova.
    Implicatiile  imediate ale centralizarii ar fi scaderea calitatii serviciilor  publice si diminuarea responsabilitatii fata de gestiunea bunurilor domeniale.  
    b.Bucurestiul nu poate fi administrat de o singura autoritate administrativa executiva  (Primar General) datorita suprafetei si numarului mare al populatiei ce genereaza si o multitudine de probleme locale.
     c.O singura structura administrativa de gestionare a Capitalei ar fi un mamut nefunctional 
    d.Desfiintarea sectoarelor are implicatii asupra colectivitatilor locale, fiind sinonima cu depersonalizarea, destramarea unor comunitati constituite. Trebuie luata in considerare si acceptabilitatea unei astfel de solutii.
     e.Desfiintarea sectoarelor presupune costuri imense pentru populatie– schimbare CI, acte de proprietate, cadastru, bazele de date, sistemele informatice, reevaluarea patrimoniului, transferul de patrimoniu , litigiile privind proprietatea
     
     
    Propunerile privind administratia Capitalei trebuie sa vizeze doua obiective:
     ·         Creşterea gradului de autonomie locală, prin aducerea deciziei cât mai aproape de cetăţeni
    ·         Profesionalizarea aparatului administrativ, prin înlocuirea criteriului politic de promovare în funcţii, cu criteriul managerial
    Se poate discuta de o reasezare a sectoarelor, dpdv teritorial, dupa criterii economice, sociale si o repartizare clara a responsabilitatilor intre PMB si sectoare.
    PMB trebuie sa aiba in primul rand atributii de reglementare, delegare si control. Aceasta ar trebui sa gestioneze 5-6 probleme majore precum transportul in comun, infrastructura, spitalele, alimentare cu apa si canalizare, termoficare – partial,  amenajarea teritoriului (PUG), invatamantul liceal, cu repartizarea
    adecvata a bugetului, in raport cu aceste responsabilitati.

    CGMB ar trebui format din consilieri de sectoare si in acest fel s-ar asigura o mai buna legatura intre Capitala si sectoare.
     De asemenea, ca orice administratie moderna este necesar un transfer de responsabilitati catre ONG si sectorul privat -  externalizare de servicii in conditii de eficienta si economicitate
     
    In ceea ce priveste profesionalizarea aparatului administrativ, pot fi avute in vedere:
     -regandirea proceselor de recrutare si selectie a personalului, prin accentuarea aptitudinilor si competentelor candidatilor, inclusiv externalizarea proceselor
    -acordarea autonomiei decizionale a administratiei locale (la nivel national) in  ceea ce priveste nivelul salarizarii personalului, concomitent cu reforma evaluarii si introducerea formelor de evaluare externa
    -analiza nevoilor de formare, monitorizarea si evaluarea proceselor de formare profesionala
    -generalizarea contractelor de management pentru managerii din institutiile publice.

    … si expunerea poate continua

    Tags: , ,

  • 17Jun

    Citesc pe site-ul Guvernului de 1100 de ori BOC, de barca ar fi www.bocboc.ro si, de asemenea, vad foarte mare scris: “Legea salarizarii unice este asteptata de toti romanii“.

    Eu sunt roman.

    Eu astept autobuzul, astept la coada la taxe, astept in trafic, astept salariul, astept concediul etc.

    Eu nu astept legea salarizarii unitare.

    Deci nu toti romanii asteapta legea salarizarii unitare.

    Concluzia: Boc minte iar.

    Tags: , , ,

  • 23Feb

    Eu o vad cam asa:

    Articol unic
    Venitul net in sectorul bugetar, de la o singura sursa, incluzand sporurile, pentru angajatii cu norma intreaga, este cuprins intre 1000 si 10.000 RON. Nivelul venitului se stabileste prin decizie a organismului de conducere, pe baza criteriilor de performanta adoptate pe domenii de activitate, cu consultarea sindicatelor.

    Nu cred in alta varianta pentru ca:
    -sectorul bugetar este foarte eterogen: medici, profesori, pompieri, politisti, functionari publici, parlamentari, primari, soferi, secretare etc. Nu prea putem pune in acelasi cos mere, pere, cirese si prune uscate.
    -cariera fiecarei categorii este foarte diferita (de. ex. medicii isi incep cariera pe la 30 de ani iar un functionar cu studii superioare pe la 22), evolutia in cariera se face dupa criterii diferite - a se vedea profesorii
    -nu se poate pune egal intre un medic primar, un profesor si un director dintr-o primarie (nu exista termen de comparatie)
    -nu exista nici macar o imagine clara a ocupatiilor din sectorul bugetar pentru ca Ministerul Muncii nu se ocupa de functionarii publici, ANFP nu se ocupa de personalul contractual iar de demnitari si alesi nu se ocupa nimeni
    -standardele ocupationale pentru personalul bugetar nu sunt actualizate, sunt in urma rau, cam prin evul mediu
    -legea nu poate functiona fara a stabili inainte criterii de performanta - altfel cei carora le va scadea salariul vor fi demotivati

    Tags: , , ,

  • 18Nov

    Ieri va promiteam doua surprize. Una e gata, cealalta e in pregatire.

    Dat fiind ca una e gata, iat-o: PETITIA pentru reducerea birocratiei prin DELEGARE.

    Zile intregi de teren in campanie electorala, zeci de ore de discutii cu oamenii carora le-am batut la usa mi-au adus foarte multe reactii pozitive la programul meu politic si, mai ales, la proiectul de lege cu care doresc sa-mi incep munca de deputat. Oamenii VOR legea asta. Iar eu vreau legea asta in Parlament. Asa ca a venit ideea unei petitii online, in paralel cu strangerea de semnaturi pentru aceasta lege.

    Indiferent de rezultatele alegerilor, de legea asta chiar e nevoie. Iar multe semnaturi cer rezolvare, primesc atentie.

    Cititi despre ce este vorba, in caz ca nu ati citit pana acum. Pe scurt, daca nu aveti chef de lectura: daca reusim sa trecem legea asta, institutiile publice vor trebui sa-si ceara una de la alta, DIRECT, datele necesare, actele necesare, avizele necesare - fara a mai pune cetatenii pe drumuri pe post de curier.

    Asta inseamna ca adio cozi si adio nervi si drumuri prin trafic si adio nervi la ghisee.

    Stiu ca o sa spuneti ca e campanie electorala si ca “miscarea” asta e pentru capital electoral. Da, ma poate ajuta putin, dar nu esential (door-to-door e de baza) si nu uitati ca eu candidez intr-un colegiu care are doar cateva mii de oameni iar internetul nu se rezuma la o bucata din sectorul 2. Legea asta e pentru toata lumea, ca nu stau la cozi la ghisee si pe drumuri numai cei din colegiul 5. Toti stam. In Romania toata lumea sta.

    Stiu ca o sa spuneti ca e spam, ca am mai patit-o o data (si mi-am invatat lectia) dar o metoda mai directa si mai simpla de a va solicita ajutorul nu imi vine acum in minte. Am nevoie de voi, pentru ca va citeste generatia mea: oamenii tineri, care nu accepta mizeriile, care vor ceva mai bun pentru ei si ai lor, care inteleg ca statul trebuie sa munceasca banii pe care ii ia pe taxe si ca la ghisee ei sunt clienti si ar trebui sa li se rezolve problemele, nu sa li se creeze unele noi.

    Trimit, ca o leapsa, catre:

    Cum ma puteti ajuta? Simplu:

    • Scrieti despre petitia asta pe blogurile voastre. Daca e musai, scrieti ca ”Dragos Dinca face spam”, dar puneti un link catre petitie. Ajutati-ma sa adunam semnaturi pentru legea asta.
    • Transmiteti petitia ca o leapsa prietenilor si rugati-i si pe ei sa o dea mai departe prietenilor lor.

    Va multumesc si sper sa avem legea asta in vigoare.

    Tags: , , , , ,

   

Recent Posts

Recent Comments