• 09Jun

    In urma cu cateva zile scriam despre reducerea numarului de judete ca varianta mult mai facila de reorganizare administrativ teritoriala, atat in plan mental cat si legal (nu este necesara modificarea Constitutiei).

    Vad ca si altii au inceput sa promoveze ideea.

    Data viitoare le trimit o factura … dar pana atunci un fragment despre regionalizare din lucrarea “Dezvoltare si planificare urbana”, Ed. Prouniversitaria, Bucuresti 2010, autori Dragos Dinca, Catalin Dumitrica:

    Politica de dezvoltare regională este una dintre cele mai importante şi mai complexe ale Uniunii Europene, statut ce decurge din faptul că, prin obiectivul său de reducere a disparităţilor economice şi sociale existente între diferitele regiuni ale statelor membre ale Uniunii Europene, acţionează asupra unor domenii semnificative pentru dezvoltare, precum creşterea economică şi sectorul IMM, transporturile, agricultura, dezvoltarea urbană, protecţia mediului, ocuparea şi formarea profesională, educaţia.

    Datând de aproape jumătate de secol, prima politică regională europeană a fost introdusă în Marea Britanie prin Actele Zonelor Speciale din 1934 prin care se acordă asistenţă preferenţială, sub forma împrumuturilor pentru întreprinderi mici, reduceri de taxe, asistenţă în transferarea forţei de muncă şi crearea unor zone de comerţ, pentru reabilitarea zonelor industriale afectate de rate indexate ale şomajului.[1]

    Problematica dezvoltării regionale a revenit pe agenda politică europeană odată cu sfârşitul anilor 50 sub forma politicilor de dezvoltare regională.[2] Teoria clasică a dezvoltării regionale a apărut într-o epocă şi într-o lume în care problema esenţială la nivel regional era reprezentată de creşterea economică insuficientă. În acest contex, problemele economice regionale erau percepute asemenea unor chestiuni marginale ce urmau să fie rezolvate printr-o serie de metode specifice care vizau asimilarea problemelor regiunilor defavorizate la nivelul economiilor naţionale.


    [1] C. Dincă ( 2005), Regionalizarea sau dilemele guvernării regionale, Editura Sitech Craiova.

    [2] Primele măsuri care prefaţau apariţia unei politici regionale datează încă din anul 1952, ele regăsindu-se în tratatul de înfiintare a primei organizaţii integraţioniste postbelice: Comunitatea Europeana a Carbunelui şi Oţelului ( CECO).

     

    Tags: ,

   

Recent Posts

Recent Comments