15Nov
Daca zilele acestea aveti de rezolvat ceva pe la vreo primarie, RENUNTATI. Peste tot, mai ales in comune si orase, primariile sunt blocate. Nu este vorba de reorganizari sau greve.
Toti, de la primar la portar, lucreaza … la recensamant.
INS-ul a tot schimbat cerintele si le intorc dosarele pentru virgule, CNP-uri, stampila patrata din colt, culoarea pixului etc, astfel ca documentele au fost refacute si de 3 ori.
E frumos sa fi functionar public la primarie, cu 600 de lei salariul si sa dormi pe catastife de chestionare! Am vazut oameni care au cedat nervos iar altii care mergeau la serviciu noaptea trecuta pe la 1-2 (si nu erau schimbul 3).
Tags: functionari, primarie, recensamant
15Jun
La ora aceasta trebuia sa ajung la Porto, unde maine prezentam o lucrare avand ca subiect marketingul public in sprijinul devoltarii locale, cu studiu de caz despre o comuna din Romania, lucrare apreciata cu calificativul “superior” in faza de evaluare.
Oficial, nu am plecat pentru ca maine dimineata vor fi aici, la conferinta de lansare a proiectului ”Implementarea în sistem e-learning de programe de formare în domeniul administraţiei publice pentru sprijinirea dezvoltării societăţii informaţionale”, unde sunt un soi de moderator intr-o sectiune, proiect pe care “l-am nasit” in 2008 si la care tin foarte mult.
Dupa amiaza ajung si pe aici, la Ibanesti si Sighisoara, unde are loc una din conferintele unui proiect ce-si propune sa elaboreze “Strategia de dezvoltare durabila a spatiului rural”.
A trebuit sa aleg intre placut, usor, teoretic si placut, dificil, romanesc si practic… Voi ce ati fi ales?
Tags: dezvoltare locala, e-learning, functionari, Ibanesti, marketing public, Porto
23Feb
Eu o vad cam asa:
Articol unic
Venitul net in sectorul bugetar, de la o singura sursa, incluzand sporurile, pentru angajatii cu norma intreaga, este cuprins intre 1000 si 10.000 RON. Nivelul venitului se stabileste prin decizie a organismului de conducere, pe baza criteriilor de performanta adoptate pe domenii de activitate, cu consultarea sindicatelor.
Nu cred in alta varianta pentru ca:
-sectorul bugetar este foarte eterogen: medici, profesori, pompieri, politisti, functionari publici, parlamentari, primari, soferi, secretare etc. Nu prea putem pune in acelasi cos mere, pere, cirese si prune uscate.
-cariera fiecarei categorii este foarte diferita (de. ex. medicii isi incep cariera pe la 30 de ani iar un functionar cu studii superioare pe la 22), evolutia in cariera se face dupa criterii diferite - a se vedea profesorii
-nu se poate pune egal intre un medic primar, un profesor si un director dintr-o primarie (nu exista termen de comparatie)
-nu exista nici macar o imagine clara a ocupatiilor din sectorul bugetar pentru ca Ministerul Muncii nu se ocupa de functionarii publici, ANFP nu se ocupa de personalul contractual iar de demnitari si alesi nu se ocupa nimeni
-standardele ocupationale pentru personalul bugetar nu sunt actualizate, sunt in urma rau, cam prin evul mediu
-legea nu poate functiona fara a stabili inainte criterii de performanta - altfel cei carora le va scadea salariul vor fi demotivati
Tags: functionari, lege, performanta, salarizare unitara
08Jan
INA este singurul loc unde se organizeaza Programul de formare specializata pentru inalti functionari publici. Cei care ocupa astfel de functii (prefecti, subprefecti, secretari generali din administratia publica centrala, inspectori guvernamentali) sunt obligati sa il urmeze. Cei ce intentioneaza sa ocupe astfel de functii trebuie sa il urmeze. Nu se compara cu niciun program universitar sau de perfectionare pentru ca este foarte interactiv si se bazeaza pe dezvoltarea de abilitati si competente, nu pe toceala. Detalii aici.
Tags: formare, functionari, INA, prefect
24Oct
Azi am purtat (printre altele) o discutie in detaliu despre supralegiferarea transpusa in domeniul inmatricularilor auto. Si am ajuns la urmatorul dialog imaginar, intre un biet cetatean si statul roman:
- Vrei masina? Ok, dar mie ce-mi iese la afacerea asta?
- Pai taxa pe valoare adaugata, in functie de masina eventual niste taxe vamale, taxa de poluare, impozitul pe … proprietate, accize pe carburanti pe perioada nedeterminata …
- Mda, imi iese ceva … As putea sa-i pun pe functionarii mei sa munceasca pentru tine … Sa iti elibereze adeverintele de care ai nevoie in cel mai scurt timp. Sa comunice intre ei fara sa te puna pe tine pe drumuri. Sa alerge ei pentru tine. Iar tu, ca un proaspat proprietar ce te afli sa vii numai sa iti ridici talonul. Dar, pe de alta parte … de ce-as face-o? Functionarii mei saracii, si-asa sunt muritori de foame. La salariul pe care-l au ei nu viseaza decat la greve. Daca le-as mai cere si putina operativitate … ar trebui sa-i platesc mai mult. Lasa … mai bine alergi tu pentru ei. Ca tot esti proprietar … Acum ai si masina … Putina alergatura face bine la miocard … Te mentine in forma!
- Pai da dar eu … mai si muncesc … Ca banii de masina nu pica din cer … Mie nu-mi plateste nimeni taxe ca sa stau si sa nu fac nimic … Plus ca daca eu am mai mult timp sa muncesc, fac mai multi bani. Daca fac mai multi bani, inseamna ca tu, stat, iei mai mult impozit de la mine. Prin urmare si tu faci mai multi bani. Ca sa ai cu ce sa-ti platesti armata de functionari.
- Asa si?!
- Si, daca tot ii platesti, dragut ar fi sa ii pui si la munca …
- Auzi, comentezi? Vezi ca nu ai dosarul complet. Ia du-te tu si ia semnatura pe stampila asta. Hai! Si ne vedem la toamna!
Tags: birocratie, functionari, inmatriculare, legi, masina, stat, supralegiferare
Recent Comments