• 09Nov

    Am scos de la naftalina Proiectul de lege privind combaterea birocratiei in relatia dintre

    institutiile publice si cetateni, parte a Codului Administrativ, scris prin 2007-2008!!!!

    Tags: , ,

  • 23Oct

    Este un exemplu al birocratiei generata de functionari, din teama si necunoastere. Am fost cu niste cunostinte sa isi schimbe buletinele. In mod normal, pentru aceasta operatiune ai nevoie de:

    - un formular completat

    -o taxa de 4 lei

    -vechiul buletin

    -certificatul de nastere

    -  certificatul de casatorie in cazul schimbarii numelui

    -dovada proprietatii (contractul de vanzare cumparare, eventual intabularea si ultimul cadastru).

     

    Fata de acestea s-au mai cerut: copie certificat de casatorie (desi nu si-a schimbat numele), autorizatia de construirea casei, numarul postal, procesul verbal de receptie (desi toate acestea apar in ultimul cadastru, de care, culmea nu a fost nevoie). 

    Si uite asa, s-a dublat numarul de acte solicitate…

    Tags:

  • 21Nov

    Petitia pentru legea pentru reducerea birocratiei prin delegare are deja 125 de semnaturi. Si am primit doar reactii pozitive, atat la ideea de a face o petitie, cat si - cel mai important - la continutul proiectului de lege. Multumesc celor care ma sustin pentru ca aceasta lege sa intre in parlament!

    Iata si clipul petitiei:

    Si reportajul PoliticaTV 

    Tags: , , , , , , , , , , , , ,

  • 18Nov

    Ieri va promiteam doua surprize. Una e gata, cealalta e in pregatire.

    Dat fiind ca una e gata, iat-o: PETITIA pentru reducerea birocratiei prin DELEGARE.

    Zile intregi de teren in campanie electorala, zeci de ore de discutii cu oamenii carora le-am batut la usa mi-au adus foarte multe reactii pozitive la programul meu politic si, mai ales, la proiectul de lege cu care doresc sa-mi incep munca de deputat. Oamenii VOR legea asta. Iar eu vreau legea asta in Parlament. Asa ca a venit ideea unei petitii online, in paralel cu strangerea de semnaturi pentru aceasta lege.

    Indiferent de rezultatele alegerilor, de legea asta chiar e nevoie. Iar multe semnaturi cer rezolvare, primesc atentie.

    Cititi despre ce este vorba, in caz ca nu ati citit pana acum. Pe scurt, daca nu aveti chef de lectura: daca reusim sa trecem legea asta, institutiile publice vor trebui sa-si ceara una de la alta, DIRECT, datele necesare, actele necesare, avizele necesare - fara a mai pune cetatenii pe drumuri pe post de curier.

    Asta inseamna ca adio cozi si adio nervi si drumuri prin trafic si adio nervi la ghisee.

    Stiu ca o sa spuneti ca e campanie electorala si ca “miscarea” asta e pentru capital electoral. Da, ma poate ajuta putin, dar nu esential (door-to-door e de baza) si nu uitati ca eu candidez intr-un colegiu care are doar cateva mii de oameni iar internetul nu se rezuma la o bucata din sectorul 2. Legea asta e pentru toata lumea, ca nu stau la cozi la ghisee si pe drumuri numai cei din colegiul 5. Toti stam. In Romania toata lumea sta.

    Stiu ca o sa spuneti ca e spam, ca am mai patit-o o data (si mi-am invatat lectia) dar o metoda mai directa si mai simpla de a va solicita ajutorul nu imi vine acum in minte. Am nevoie de voi, pentru ca va citeste generatia mea: oamenii tineri, care nu accepta mizeriile, care vor ceva mai bun pentru ei si ai lor, care inteleg ca statul trebuie sa munceasca banii pe care ii ia pe taxe si ca la ghisee ei sunt clienti si ar trebui sa li se rezolve problemele, nu sa li se creeze unele noi.

    Trimit, ca o leapsa, catre:

    Cum ma puteti ajuta? Simplu:

    • Scrieti despre petitia asta pe blogurile voastre. Daca e musai, scrieti ca ”Dragos Dinca face spam”, dar puneti un link catre petitie. Ajutati-ma sa adunam semnaturi pentru legea asta.
    • Transmiteti petitia ca o leapsa prietenilor si rugati-i si pe ei sa o dea mai departe prietenilor lor.

    Va multumesc si sper sa avem legea asta in vigoare.

    Tags: , , , , ,

  • 01Nov

    Bineinteles, de campanie electorala este vorba. Ne-am adunat fortele, ne-am scris sloganurile, ne-am tiparit afisele, nu mai ramane decat sa convingem.

    Vin in fata voastra cu un site nou, dedicat campaniei electorale (cel vechi exista inca si voi reveni la el dupa campanie).

    Mai vin in fata voastra cu un program personal nou-nout, legat de zona mea de expertiza - administratia publica. Program prin care imi aduc propria contributie la programul mai larg al partidului, la care, ca liberal, desigur ca ader.

    Tema centrala a programului este supralegiferarea, adica acele legi multe, stufoase, redundante, uneori chiar contradictorii, legi care sunt responsabile de cel putin 50% din calvarul birocratic pe care il are de suportat cetateanul.

    De ce? Pentru ca indiferent daca institutiile publice merg bine sau prost, indiferent daca functionarii sunt amabili sau neprofesionali, atunci cand esti obligat sa faci cate 3 drumuri la 5 institutii diferite pentru a rezolva o singura de problema, pana si pe functionarul cel mai amabil ajungi sa il percepi ca pe un dusman de clasa.

    Pentru ca problema vine din insasi asezarea institutiilor statului, din modul lor de functionare, din legile care le guverneaza activitatea.

    Iar solutia, ca sa produca efectele asteptate, presupune o interventie exact in locul care a generat problema: Parlamentul.

    Solutia mea incepe tot cu o lege dar care este fundamentata pe o nevoie reala a societatii. O nevoie reala a noastra, a cetatenilor care suntem alergati intre ghisee si birouri ca sa platim o taxa (pentru ca atunci cand e vorba de primit bani, de la stat, sistemul este construit de asa natura incat sa te descurajeze din faşă).

    Proiectul meu este o lege care sa produca simplificarea tuturor celorlalte. Si cu acest proiect intentionez sa-mi incep mandatul, proiect pe care il puteti descarca de-aici.

    Esenta acestei legi la care am inceput sa lucrez consta in transferul de efort de la cetateanul contribuabil la functionarul platit din taxele si impozitele celui dintai. Asta inseamna ca nu cetateanul va fi cel care sa alerge de bezmetic cu acelasi dosar la 7 institutii pentru obtinerea unui singur aviz. Ci functionarul care, facand parte din sistem, il poate accesa mai usor. Si este platit sa o faca.

    Cetateanul va dialoga cu o singura institutie, in functie de problema cu care se confrunta. Institutia-interfata va fi mandatata sa poarte atat dialogul cu cetateanul cat si cu celelalte institutii implicate in rezolvarea respectivei probleme.

    Cetateanul, atunci cand situatia o impune, va plati o singura suma de bani, intr-un singur loc. In masura in care exista mai multe taxe de acoperit, suma respectiva va fi distribuita de catre aceeasi institutie-interfata in conturile de trezorerie corespunzatoare tuturor institutiilor implicate in solutionarea problemei.

    Astfel, cetateanul va inceta sa mai fie un cobai care alearga legat la ochi prin labirintul birocratic creat prin legi prost construite. Presiunea obtinerii de avize, stampile, semnaturi, devize, aprobari, certificari va fi transferata pe umerii functionarilor publici. La fel si stresul colectarii timbrelor fiscale, a cererilor-tip si a dosarelor plic sau de incopciat care marcheaza invariabil absolut orice interactiune cu autoritatile statului, oricat de neinsemnata.

    Acesta reprezinta insa doar primul pas in demersul de simplificare legislativa pe care vi-l propun. Al doilea pas va fi interventia punctuala asupra legilor existente. Ca deputat imi propun sa dorm acasa, iar in Parlament sa iau la puricat lege cu lege, sa elimin redundantele si contradictiile, sa simplific procedurile si modul de functionare al institutiilor responsabile de aplicarea legii.

    La numarul impresionant de acte normative care s-a acumulat in ultimii 18 ani cred ca o sa am de munca cu chestia asta cel putin 4 ani! As vrea sa incep de-acum, cat sunt tanar, am energia, vigilenta si dorinta de a schimba ceva. De a curata putin perspectivele pentru copiii pe care vrem sa-i aducem pe lume in aceasta tara. Dar pentru asta am nevoie de votul vostru! Acum.

    Eu contez pe voi! Contati si voi pe mine!

    Tags: , , ,

  • 24Oct

    Azi am purtat (printre altele) o discutie in detaliu despre supralegiferarea transpusa in domeniul inmatricularilor auto. Si am ajuns la urmatorul dialog imaginar, intre un biet cetatean si statul roman:

    - Vrei masina? Ok, dar mie ce-mi iese la afacerea asta?
    - Pai taxa pe valoare adaugata, in functie de masina eventual niste taxe vamale, taxa de poluare, impozitul pe … proprietate, accize pe carburanti pe perioada nedeterminata …
    - Mda, imi iese ceva … As putea sa-i pun pe functionarii mei sa munceasca pentru tine … Sa iti elibereze adeverintele de care ai nevoie in cel mai scurt timp. Sa comunice intre ei fara sa te puna pe tine pe drumuri. Sa alerge ei pentru tine. Iar tu, ca un proaspat proprietar ce te afli sa vii numai sa iti ridici talonul. Dar, pe de alta parte … de ce-as face-o? Functionarii mei saracii, si-asa sunt muritori de foame. La salariul pe care-l au ei nu viseaza decat la greve. Daca le-as mai cere si putina operativitate … ar trebui sa-i platesc mai mult. Lasa … mai bine alergi tu pentru ei. Ca tot esti proprietar … Acum ai si masina … Putina alergatura face bine la miocard … Te mentine in forma!
    - Pai da dar eu … mai si muncesc … Ca banii de masina nu pica din cer … Mie nu-mi plateste nimeni taxe ca sa stau si sa nu fac nimic … Plus ca daca eu am mai mult timp sa muncesc, fac mai multi bani. Daca fac mai multi bani, inseamna ca tu, stat, iei mai mult impozit de la mine. Prin urmare si tu faci mai multi bani. Ca sa ai cu ce sa-ti platesti armata de functionari.
    - Asa si?!
    - Si, daca tot ii platesti, dragut ar fi sa ii pui si la munca …
    - Auzi, comentezi? Vezi ca nu ai dosarul complet. Ia du-te tu si ia semnatura pe stampila asta. Hai! Si ne vedem la toamna!

    Tags: , , , , , ,

   

Recent Posts

Recent Comments