• 04Sep

    Nu am sa scriu despre reforma statului, asa cum s-ar astepta unii citind titlul ci despre birocratia din sistemul bancar, o banca ce are sigla portocalie.

    In urma cu cativa ani am fost convins sa imi deschid un cont, pentru salariu, la renumita banca: sigura, prompta blablablala … atat de sigura ca trebuie sa tastez de 55 de ori pe token pentru a face o plata. Am acceptat, am tastat … lucrurile au mers … pana azi, cand a trebuit sa imi scot un cazier judiciar.

    Ma gandeam cu groaza cum am sa stau pe la cozi la Sectia 17. M-am apucat frumos am facut copii xerox, am luat timbre fiscale si, pentru a evita posta sau CEC-ul, am platit taxa de 10 lei tastand de 55 de ori de acasa. Problema este insa ca reforma statului nu a trecut de faza stampilei, asa ca imi trebuia un ordin de plata stampilat de la banca. Am intrat in prima sucursala. Mi s-a spus ca ei nu au stampila si ca trebuie sa merg la filiala unde am contul deschis… Am mers la aceasta filiala, am spus povestea si mi-au zis ca ei nu au acces la contul meu, sa printez eu extrasul si ei il stampileaza. Am mers acasa, am printat extrasul si am intrat in a treia sucursala, care mi-a spus ca trebuie sa merg la sediul central. Am fost la sediul central si, dupa ceva consultari … am primit stampila… Uf. La Sectia 17 am primit cazierul pe loc (5 minute maxim).

    Am ajuns acasa, unde ma astepta o factura de Enel. Am tastat de 55 de ori - plata respinsa. Am mai tastat de 55 de ori, alt cont Enel, alta plata respinsa. Am mai tastat iar de 55 de ori (ma gandeam ca reforma statului a bagat Enelul in faliment) - alta respingere. Sun la banca … apasati pe 1, pe 7 etc…. momentan ocupati … raspunde cineva. Ii spun povestea, ma lasa sa astept, ma paseaza unui coleg, iar spun povestea iar asteptare … si vestea - revenim noi in 10 min. Dupa  un timp mi se confirma ca am contul blocat - FARA NICIO AVERTIZARE, pentru ca nu mi-am actualizat datele (desi CI-ul imi expira in 2015). Le-am cerut un fax, adresa de email sa le trimit CI-ul. Raspunsul - nu se poate, trebuie sa merg personal la filiala unde am contul deschis.

    Cred ca le e dor de mine!

    Am sa merg maine sa imi inchid orice cont, sa scap dracu de ei … Daca ei ar merge la o primarie si ar fi plimbati in halul asta, ar da replica celebra “sunteti platiti din banii mei”. Eu ce replica sa le dau?

    Tags:

   

Recent Posts

Recent Comments