19Dec
Pentru ca este vremea constructiilor si reconstructiilor institutionale generate de investirea noului Guvern, readuc in atentie un articol publicat in luna mai a acestui an privind reforma administrativa.
“Un nou proces
O nouă abordare a reformei ar trebui pornită de la redefinirea actorilor şi sistemului instituţional. Practic, nu există azi o instituţie responsabilă, capabilă să gestioneze întreg procesul de reformă, pornind de la formularea unor obiective, aplicarea şi monitorizarea acţiunilor specifice. Există o multitudine de actori, cu atribuţii difuze şi responsabilităţi neclare, dar, mai ales, lipseşte coordonatorul şi, de asemenea, decizia politică prin care reforma administrativă să devina „reforma-reformelor”.
Schimbarea vitezei de funcţionare a mecanismului statal ar putea fi dată de un nou actor, de ce nu un INSTITUT AL REFORMEI ADMINISTRATIVE care să integreze în componenţa sa Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Unitatea Centrală pentru Reforma Administraţiei şi Unitatea de Politici Publice. Acest institut ar fi „gânditorul administraţiei”, cel ce proiectează măsuri de reformă, le lansează, le testează, le aplică inclusiv prin crearea mecanismelor de aplicare, le monitorizează şi le evaluează. Structura sa ar cuprinde câteva mari paliere: studii, analize, cercetări de reformă, gestiunea funcţiei publice şi formarea resurselor umane din sectorul public.
Practic toate obiectivele din domeniul administraţiei publice din actualul program de guvernare s-ar identifica în noua instituţie, care, cu siguranţă ar da un nou avânt unei reforme aflate într-o stare de „prăfuială”.
Tags: Add new tag, ANFP, institut, reforma administrativa
Recent Comments