Ieri (22 septembrie - de fapt e trecut de 12 noaptea si s-a facut 24, dar pentru mine se schimba data numai dupa ce dorm si pana si blogul meu inregistreaza la fel), am participat la ceremonialul de lansare a candidatilor PNL, din frumoasa (si putin emotionanta) postura de candidat. Pare plata si seamana a cliseu exprimarea asta, dar nu am cum sa spun altfel - exact astea sunt cuvintele potrivite.
Ideea e ca, desi liberal de multa vreme, desi cunosc suficient de bine acest partid din partea caruia voi candida la alegerile din toamna, pot spune cu mana pe inima ca am fost IMPRESIONAT. Cred ca de cand sunt membru PNL (adica vreo zece ani) nu am vazut atat de multi liberali, uniti, luptand pentru aceeasi cauza - victoria in alegeri. Daca in alte ocazii (si la altii, nu doar la noi…) mai ramaneau si scaune goale, lumea mai obosea, se mai plictisea, ba mai si pleca acasa, acum nu au avut loc pe scaune, au stat in picioare, pana la capat.
Fara nici o exagerare, am simtit ca PNL-ul are rezerve interne de forta si energie nebanuite, care nu vor face decat sa ne ajute in lupta care ne asteapta in noiembrie.
Bineinteles ca si regia a ajutat - cum poti sa te simti altfel decat campion, atunci cand in boxe se aude “We are the champions” si 6000 de oameni aplauda, sustinand aceeasi idee?
Iar pentru cei care sustin ca mesajul este mai important, discursurile au fost puternice, fara sa isi piarda insa decenta si caracterul pozitiv - accentul principal a cazut pe realizarile guvernarii, nu pe atacuri la deruta impotriva “concurentei”.
Nu stiu cum sa inchei postarea asta, poate si pentru ca nu am cum sa inchei ceva care tocmai incepe. Asa ca o las fara incheiere. Va urma.
Recent Comments