Legea comunală publicată la 1 aprilie 1864 stabilea existenţa a două tipuri de comune: rurale şi urbane, şi dreptul acestora de a „se îngriji singure de interesele lor şi a se administra în marginea legilor”. In art. 3 se stabilea obligaţia fiecărui locuitor de a contribui la sarcinile comunale.

Legea prevedea în art. 10-17 şi obligaţiile fiecărei comune, entităţi cu personalitate juridică:

– să aibă o „casă a comunei numită Primărie”;

– să îngrijească biserica sau bisericile religiei „de care aparţine”;

– să se îngrijească de copii găsiţi şi de cei neajutoraţi;

– să aibă una sau mai multe şcoli;

– să aibă un corp de pompieri;

– comunele cu mai mult de 6.000 de locuitori să deţină un spital;

– fiecare comună rurală să deţină o „grădină de plantaţiune pentru răspândirea duzilor”