• 04Oct

    Ieri am fost prezent, in calitate de gazda, la conferinta de presa a sindicatelor functionarilor publici, SED LEX, care anuntau greva generala a tuturor functionarilor din administratia publica, promitand ca “vor bloca Romania”, sau ca “am să închid trezoreria, să vedeţi cât de importanţi suntem”

    Asa cum am spus si in comunicat, INA sprijina functionarii publici, atata vreme cat scopul este o administratie publica mai buna. Nu pot fi insa de acord cu asemenea pozitii de forta, din care au in primul rand de pierdut cetatenii contribuabili ai acestei tari, adica exact cei care platesc salariile functionarilor.

    In acelasi timp, trebuie sa recunoastem ca administratia publica nu este tocmai perfecta si ca avem inca mult de lucru, iar primii care au de suferit datorita lipsei de performante sunt tot cetatenii contribuabili, adica acei cetateni care incepand de joi, dupa cum spune domnul Marica, nu vor mai putea face nimic la primarii, trezorerii, nu se vor mai putea casatori samd.

    Cu siguranta aceasi cetateni contribuabili vor avea si pierderi financiare datorita grevei, pierderi care din punctul lor de vedere se vor adauga la banii deja platiti catre stat, deci inclusiv catre salariile functionarilor, sub forma de taxe si impozite.

    Oare cererea de bonusuri salariale nu ar trebui sa fie sustinuta intai de o crestere calitativa a serviciilor? Bineintele, este o intrebare retorica…

    Iata si raspunsul meu video:

    Posted by Dragos Dinca @ 3:16 pm

    Tags: , ,

2 Responses

WP_Cloudy
  • Functionaru Says:

    Liderii astia de sindicat sunt dusi cu capu’. Abereaza doar pentru a-si justifica pozitia de lider, ca sa nu mai spun de faptul ca actioneaza la comanda politica (PD-L de data asta).

  • Insuratel Says:

    Daca samabata ar trebui sa ma casatoresc si astia ar inchide primaria cred ca le-as da foc…

Leave a Comment

Please note: Comment moderation is enabled and may delay your comment. There is no need to resubmit your comment.